Biroul de ştiinţă

Despre noi 2011. Mai 01. Duminică

Cei care lucrează în acest birou realizează şi sprijină activităţi de cercetare individuale sau de grup legat de regiunile Secuimii şi Transilvaniei.

Departe de centrele de cercetare din Ardeal, într-un cadru mai modest totuş aici s-au realizat lucrări de importanţă majoră, care corespund criteriilor de bază al ştiinţelor socio-umane. Au apărut lucrări descriptive despre localităţile şi tradiţiile regiunii. Apar în continuu ediţii cu scopul popularizării cercetărilor realizate în domeniile istoriei, etnografiei, al tradiţiilor etc. Avem în vizor editarea şi publicarea cărţilor de specialitate, cu acest scop s-a înfiinţat editura instituţiei. 

Sperăm că activitatea noastră contribuie la păstrarea identităţii noastre.

Responsabil al biroului de ştiinţă este dr. Szilárd Salló, etnograf.

Înapoi
Hagyomány © 2010 - 2017 Toate drepturile rezervate. Developer: Maxweb