Săptămâna Caselor Muzeale

 

Săptămâna Caselor Muzeale va fi organizată în perioada 30 mai – 5 iunie 2022 când casele muzeale şi colecţii etnografice vor fi deschise în faţa publicului. Cei care administrează aceste instituţii în această săptămână vor prezenta colecţia locală pentru vizitatori. După prezentare, în unele locuri se organizează concurs de recital poezii, ateliere meşteşugăreşti, expoziții, jocuri populare pentru copii şi prezentări de gastronomie locală.

În cadrul evenimentului Săptămâna Caselor Muzeale organizăm o conferință, în data de 2 iunie, de la ora 10.00 pentru administratorii caselor muzeale.

Organizatorii programului aşteaptă vizitatori în total la 17 localităţi, în zona Ciuc, Cașin, Gheorgheni, Ghimeş şi Odorhei: la colecția etnografică din Ocna de Jos, Kincses porta din Mugeni, Casa muzeală din Cozmeni, colecţia etnografică și de istorie locală din Armăşeni, Casa muzeală din Nicolești, Muzeul Meșteșugurilor Secuiești din Inlăceni, Casa muzeală din Ciumani,  Casa tradiţiilor populare ceangăieşti din Lunca de Jos, Casa muzeală din Lueta, casa muzeală din Satu Mare, casa muzeală din Căpâlnița, Casa vremurilor trecute din Mărtiniș, Casa muzeală din Turdeni, Casa muzeală din zona Caşin, Casa Szent Miklós din Caşinu Nou, Casa muzeală din Remetea și colecţia etnografică din Târnovița.

Programul detaliat este disponibil pe site-ul și pe pagina de Facebook al instituției și pe pagina de Facebook al Zilelor Județului Harghita.

 

Săptămâna Caselor Muzeale
30 mai – 5 iunie 2022

30 mai
Colecția etnografică din Ocna de Jos (Ocna de Jos, Csekedomb)
10.00–10.15 Primirea vizitatorilor în centrul satului Ocna de Jos (Ráduly Jolán, Sándor Ella)
10.15–11.00 Vizitarea casei muzeale (Ráduly Jolán)
11.00–11.30 Expoziție Sükösd Ferenc și expoziție de desene – Satul meu (Sándor Ella)
11.30–13.30 Ateliere meșteșugărești: înşirarea mărgelelor (Andrási Ilona, Pál Lídia)
14.00–16.00 Coacerea și degustarea lipiei cu marmeladă (Sándor Ella)
16.00–16.20 Alsósófalvi Énekkar – cântece populare (Parajdi Orsolya)
17.00 Dansuri populare cu formația Ráduly zenekar
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0740-123033 (Ráduly Jolán)

Casa muzeală din Cozmeni (Cozmeni str. Principală nr. 202)
10.00–16.00 Prezentarea casei muzeale (Páll Kasza Vince), ateliere meșteșugărești: cioplitul în lemn, pictură lemn (Sass Attila, Páll Kasza Vince)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0744-177716 (Páll Kasza Vince)

Casa muzeală din Nicolești (Nicolești, str. Vízköz nr. 246)

16.00–19.00 Prezentarea casei muzeale (Lakatos István)
17.00 Concert al formației de țiteră din Bârzava
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0745-928624 (Lakatos István)

Casa muzeală din Ciumani (Ciumani, str. Principală nr. 517)
Paște la Ciumani
16.00 încondeierea ouălor cu artizanul Fehér Gizella-Mária
17.00 Stropitul tradițional
17.30 Obiceiuri tradiționale

Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0736-619150 (Faragó Enikő)

31 mai
Colecția etnografică din Târnovița (Târnovița, str. Kossuth Lajos nr. 127)
10.00–18.00 Prezentarea colecției (Nagy Imecs Zsuzsánna) Cântece populare (Nagy Imecs Zsuzsánna)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0742-329281 (Nagy-Imecs Zsuzsanna)

Casa muzeală din Căpâlnița (Căpâlnița nr. 524.)
11.00–16.00 Prezentarea casei muzeale (Bálint Irma), ateliere meșteșugărești: împâslire (Csender Zsuzsánna)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0743-126977 (Bálint Irma)

1 iunie

Casa muzeală din zona Caşin (Plăieșii de Jos nr. 136)
12.00–16.00 Prezentarea casei muzeale (Elekes Veronika)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0721981704 (Elekes Veronika)

Casa Szent Miklós din Caşinu Nou (Caşinu Nou nr. 268)
10.00-12.00 Prezentarea colecției (Lakatos Tamás)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0721-283329 (Lakatos Tamás)

Casa muzeală din Lueta (Lueta nr. 397)
08.00–13.00 Prezentarea casei muzeale (Fazakas Ágnes), ateliere meșteșugărești: păpuși din textil
16.00–19.00 Ateliere meșteșugărești: înşirarea mărgelelor (Fazakas Piroska, Fazakas Ágnes)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0786-146737 (Fazakas Ágnes)

2 iunie

Conferință cu participarea administratorilor caselor muzeale

10.00–15.00 Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita, sala de conferință

Casa muzeală din Satu Mare (Satu Mare, str. Principală nr. 214)
15.00–16.00 Prezentarea casei muzeale (Fekete András)
16.00–17.00 Plante medicinale (Szallós Kis Judit)
17.00–18.00 Țesutul covorului (Csiki Magdolna)
18.00–19.00 Prelucrarea sării condimentate (Szallós Kis Judit)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0741-326185 (Szallós Kis Judit)

3 iunie

Colecţia de etnografie și istorie locală din Armăşeni (Armăşeni, str. Principală nr. 550)
12.00–17.00 Prezentarea casei muzeale și prezentarea casei Adorján (Károly Veronika), ateliere meșteșugărești: țesut (Károly Veronika)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0728-890800 (Károly Veronika)

Casa muzeală din Remetea (Remetea, str. Minei 11.)
10.00–13.00 Prezentarea casei muzeale (Laczkó-Szentmiklósi Endre)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0745-329124 (Laczkó-Szentmiklósi Endre)

Casa vremurilor trecute (Mărtiniş, Bükkfalva 53.)
12.00–14.00 Prezentarea casei muzeale (László Árpád, László Ildikó)
14.00 Plasarea plăcii Siculicum și al cărții comemorativ la Casa vremurilor trecute (activiști al Grupului și Asociației Élő Székelyföld)
14.00–16.00 Coacerea lipiei
16.00–19.00 Prezentarea casei muzeale (László Árpád, László Ildikó)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0756-901919 (László Ildikó)

Casa tradiţiilor populare ceangăieşti (Lunca de Jos, str. Principală nr. 485)
9.00-11.30 Prezentarea casei tradiţiilor populare ceangăieşti (Mihók Edit)
Ateliere meșteșugărești: încondeierea ouălor (Bukuri Julianna, Tankó Melinda)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0730-072779 (Mihók Edit)

4 iunie

Casa muzeală din Turdeni (Turdeni 14.)
10.00 Prezentarea casei muzeale (Pop Anna)
10.30–13.00 Ateliere meșteșugărești: înşirarea mărgelelor (Boda Csilla), pictură pe mobilă (Lőrincz Annamária), pictură pe piatră (Király Beáta), decupaj (Barabás Lilla)
13.00–14.00 Recital de poezii Kányádi Sándor (Pop Andrea)
14.00–15.00 Prânz
15.00–16.00 Prezentarea plantelor medicinale (Boda Csilla)
16.00 Dansuri populare (László Ildikó)

5 iunie

Kincses Porta (Mugeni 383.)
10.00–18.00 Prezentarea colecției (Ilyés Emőke)
15.00–17.00 Ateliere meșteșugărești: broderie (Ilyés Emőke)
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0741-121815 (Ilyés Emőke)

Muzeul Meșteșugurilor Secuiești (Inlăceni, str. Principală nr. 57)
10.00–11.00 Prezentarea casei muzeale și a expoziției de porturi populare (Kocs Veronika)
11.00–12.00 Vizitarea sălilor meșteșugărești
12.00–13.00 Gustare gogoși în bucătăria lui Póli, vânătoare de comori, pictură pe mobilier
13.00–15.00 Prezentarea carului de pompier Tarnóczy și prezentarea istoriei a unității de pompier din Inlăceni
Lansare de carte: Balázs Árpád Udvarhelyszéki önkéntes tűzoltók krónikája
15.00–16.00 Povești în prezentarea vârsnicilor din Inlăceni

Activități permanente: jocul moara uriașă pentru copii și adulți, aruncarea potcoavei,
roată inteligentă în atelierul meșteșugurilor
Înscrierea la eveniment este obligatorie. 0745-428518 (Kocs Veronika)

Concurs pentru producția filmelor documentare etnografice

Consiliul Judeţean Harghita şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita anunță concurs pentru producția filmelor documentare etnografice, pentru anul calendaristic 2022. Pot participa persoane fizice și juridice, persoane autorizate, precum și organizații civile (ONG). Temele pot fi alese de pe teritoriul județului Harghita.

Tematica recomandată a filmelor:

  1. Sorți, vieți, amintiri
  2. Portul popular, schimbarea portului de fiecare zi
  3. Dans popular, muzică populară și tradiții populare
  4. Meșteri și meșteșuguri populare
  5. Gospodării populare, uneltele folosite
  6. Arhitectura populară
  7. Arta populară, motive populare și folosirea lor
  8. Prezentarea unei regiuni pe baza tematicii de mai sus sau pe baza uneia dintre cele înșirate.

Candidații pot prezenta și alte proiecte, care au ca scop prezentarea, promovarea valorilor populare, etnografice.

Modul de realizare a proiectelor: pe baza proiectelor, candidații pot realiza un singur film documentar, sau o serie de filme. Un candidat are drept la depunerea unei singure oferte.

Candidații vor depune:

  1. Scurtă prezentare a temei (sinopsis, cu durata în timp a filmului din proiect, max. 2 pagini scrise), cu bibliografie și numele specialiștilor în temă
  2. deviz detaliat privind suma solicitată
  3. curriculum vitae despre activitatea profesională, datele de contact (telefon, e-mail). Filmul să fie inscripționat în limba română/maghiară.

Data predării proiectelor: 26 mai 2022, orele 10. Proiectele pot fi depuse în formă tipărită, eventual cu anexele  (535600 Odorheiu Secuiesc, str. 1 Decembrie 1918 nr. 9, et. 2) sau trimite în forma electronică (e-mail: office@hagyomany.ro).