Anunț

Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Harghita şi Consiliului Județean Harghita organizează pregătire profesională pentru meșteșugari în perioada septembrie-octombrie 2019. Această pregătire profesională se va realiza asemenea celui din anii trecute, coordonat de etnograful Tünde Bartos, pictor de mobilier. Programul intitulat “Motive populare în uz modern” prima dată s-a realizat în vara anului 2015. Lucrările realizate după orele teoretice au fost expuse în patru locaţii diferite, iar în anii 2016, 2017 și 2018, ca rezultatul acestui program, am organizat o expoziţie în tema lumea copiilor,  sărbători și bucătărie.

Cursul din acest an va avea opt şedinţe, la care aşteptăm acele creatori populari care pe lângă experienţele proprii în domeniu, sunt deschişi la ideea creării unor noi lucrări cu motive populare, de bun gust. Pe parcursul acestui curs artiştii populari pe lângă munca creativă câştigă idei noi în folosirea motivelor populare. În perioada cursului participanţii iau parte la o călătorie de studiu în cursul căruia vor vizita diferite muzee și case muzeale unde din motivele populare expuse pot căpăta idei noi. Expoziţia va îndruma către folosirea motivelor populare autentice în nou context, şi nu în ultimul rând, popularizează lucrările artiştilor populari.

Participarea la curs este gratuită, materialale folosite pentru prelucrare sunt asigurate. Participarea la curs trebuie anunţat prin telefon: 0266-214440 până în data de 31 iulie 2019.

Prezentare de film documentar din Serbia la Odorheiu Secuiesc

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Harghita cu Casa de Ajutor Recioproc a Pensionarilor din Odorheiu Secuiesc, sponzorizat de Ministerul Resurselor Umane din Budapesta organizează prezentare de film documentar din Serbia. În cadrul programului Caravana Artelor se organizează prezentări de filme documentare din Serbia și Slovacia în localități din județul Harghita, Mureș și Covasna. La Odorheiu Secuiesc în clădirea Casei de Ajutor Recioproc a Pensionarilor (str. Bethlen Gábor nr. 9.) pe data de 24 iunie, luni, începând cu orele 11 va fi prezentat filmul documentar cu titlul A kamerás emberek. Regizor: Siflis Zoltán, Serbia. Filmul, o producție din anul 2017, are ca temă istoria cinematografiei din Bácska, zonă locuită de maghiari, care momentan aparține Serbiei.

Gazda evenimentului: Balázs Árpád. Intrarea este liberă.