Skip to main content

Szeptember, 2018

14szept(szept 14)09:0016(szept 16)20:00Festivalul dansului popular din Transilvania

Többet szeretnék látni

Információ az Eseményről

Între 14–16 septembrie s-a desfășurat la Odorheiu Secuiesc Festivalul dansului popular din Transilvania. Evenimentul de trei zile a fost organizat de Filiala din Transilvania ale Casei Tradițiilor din Ungaria și Asociația Culturală Kaszaj în parteneriat cu Consiliul Județean Harghita și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita. Tot în a ceste zile s-a desfășurat  a zecea ediție a Festivalului Fructelor din zona Odorhei organizat de Fundația Civitas.

Defileul muzicienilor a avut loc vineri, iar în Sala Sporturilor a avut loc întâlnirea seratelor de dans din diferite zone ale Transilvaniei. A doua zi a s-a prezentat spectacolul ”Szép Palkó”, prezentat de Ansamblul folcloric „Maros” din Târgu Mureș, au avut loc programe didactice de dansuri populare, iar seara a avut loc prezentarea muzicilor populare dedicată etnografului Kallós Zoltán, prezentat de muzicologul Pávai István. Cei prezenți au fost salutate de Gálfi Árpád, primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita și de Orendi István organizatorul festivalului. Premiul ”Kostyák Alpár”, dedicat muzicienilor a primit viloloncelistul-contrabasistul Dénes Károly, munca lui de muzician fiind apreciat de Bálint Zsolt. Fiecare seară programul s-a terminat cu serate de dans în trei locații.

Material de presă:

https://szekelyhon.ro/aktualis/kozos-felvonulassal-kezdodott-a-ii-erdelyi-tanchaztalalkozo

https://szekelyhon.ro/aktualis/reneszansza-van-a-tanchazmozgalomnak

http://multikult.transindex.ro/?hir=10846

http://www.maszol.ro/index.php/kultura/101754-latvanyos-felvonulassal-kezd-dott-az-erdelyi-tanchaztalalkozo

SZÉKELYUDVARHELY – Kezdődik az Erdélyi Táncháztalálkozó – FRISSÍTVE!

https://hargitanepe.eu/erdelyi-tanchaztalalkozo/

https://folkradio.hu/hir/7797

Fotografii:

https://www.facebook.com/pg/borcsita/photos/?tab=album&album_id=1563585103741320

https://www.facebook.com/pg/borcsita/photos/?tab=album&album_id=1564767126956451

Időpont

14 (Péntek) 09:00 - 16 (Vasárnap) 20:00

Helyszín

Odorheiu Secuiesc

Az Esemény Szervezője

Filiala din Transilvania ale Casei Tradițiilor din Ungaria, Asociația Culturală Kaszaj, Consiliul Județean Harghita, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita

X