Skip to main content

December, 2021

19dec11:0013:00În urma casetelor pictate al bisericii reformate din Feliceni

Többet szeretnék látni

Információ az Eseményről

În data de 19 decembrie, în Biserica reformată din Feliceni, în cadrul slujbei de duminică, care va începe de la ora 11, se vor prezenta acele casete pictate, care au luat nastere ca rezultat final al programului Motive populare în uz modern, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita în perioada octombrie-decembrie 2021.

Anul acesta expoziția programului Motive populare în uz modern nu va fi în sala de expoziție al Centrului, ci biserica reformată din Feliceni. Casetele vor fi prezentate în cadrul slujbei de duminică. La eveniment va avea loc și un concert al formației Fortepiano kvartett.

În toamna anului 2021 nouă pictori de mobilier au participat la curs, sub îndrumarea  doamnei Bartos Tunde au refăcut 30 de copi ale casetelor vechi, din ani 1670 ale bisericii din Feliceni. Prima întâlnire a avut loc la Centrul Județean când organizatorii programului au prezentat experiențele cursurilor și a expozițiilor din anii 2015-2019, după care au prezentat planurile lor în legătură cu cursul actual.

În ultima două luni în Atelierul Bartos din Odorheiu Secuiesc au fost organizate ore teoretice și practice și un drum de studiu în zona Odorhei (pe ruta Feliceni, Forțeni, Mugeni, Dârjiu, Ighiu și Daia) și o prezentare de către pictorul de mobilier Pál Tünde din județul Covasna, cine a coordonat un proiect similar cu casete pictate. Pictorii de mobilier în perioada 4 octombrie – 9 decembrie s-au întâlnit de 12 ori la atelier, la sfârșitul cursului au făcut 30 de casete pictate pentru biserica reformată din Feliceni.

Casetele pictate noi au fost făcute de: Bartos Tünde, Egyed Edit, Ferencz Réka, Gergely Erika, Gothárd Hajnal, Kovács Katalin Zsuzsanna, Orbán Katalin, Péter Ildikó, Sándor Erika și Vajda Gabriella.

Cheltuieliile cursului, a expoziției, a onorariului, a drumului de studiu și a editării, printării catalogului au fost finanțate de Consiliul Județean Harghita, Fondul Bethlen Gábor și Parochia Reformată din Feliceni.

 

Időpont

(Vasárnap) 11:00 - 13:00

Helyszín

Biserica reformată din Feliceni

Az Esemény Szervezője

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita, Consiliul Județean Harghita, Parochia Reformată din Feliceni, Atelierul Bartos

X