Home

Expoziție retrospectivă al zonei Odorhei

Joi, 23 ianuarie de la orele 17.00 se va vernisa expoziția retrospectivă al zonei Odorhei în sala mare al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita, evenimentul fiind parte al programelor orășene dedicate Zilei Culturii Maghiare. Expoziția va fi deschisă de istoricul de artă Lőrincz Ildikó, consilier al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita.

Putem spune că locuitorii orașului Odorheiu Secuiesc favorizau întotdeauna artele plastice, ceea ce este valabil și astăzi – fapt care este fundamentat și de bogata colecție artsitică a d-lui Tamás György pe care ne-a pus la dispoziție pe perioada expoziției. Această expoziție conține tablouri ale unor artiști care au reprezentat valorile orașului Odorheiu Secuiesc, prelucrând teme ca peisajul local, omul din zonă și materiile pe care le folosește, lemnul, apa, puterea chemării a bisericii, momente din istoria locală. Totodată prin această colecție putem urmării nu numai stațiile cursului istoricii, ci putem obține o perspectivă al vieții artistice contemporane. Expoziția cu tablorile mai multor generații de artiști poate fi vizitată până 15 februarie în zilele lucrătoare între orele 8.00 – 16.00.

Ziua Culturii Maghiare în Aldea

Cu ocazia Zilei Culturii Maghiare Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita împreună cu Comunitatea Bisericii Unitariene din Aldea și Asociația Culturală Pro Aldea organizează un program cultural pentru cei din sat și cei din Comănești cât și din împrejurimi pe data de 18 ianuarie, orele 17.00 la sediul Composesoratului.

Cu această ocazie se va prezenta filmul documentar realizat de Molnár István cu titlul Carte de cântece din zona Homorodului, film finanțat prin programul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Harghita în anul 2019. Filmul conținând tradițiile liturgiei de înmormântare din zona Homorodului va fi prezentat de P. Buzogány Árpád, consultantul artistic al Centrului. Documentarul lui Molnár István povestește elementele înmormântării prin prezentarea vieții lui  Vass Pál, cantorul satului Comănești în slujba bisericii unitariene timp de aproape 65 de ani.

Prezentarea filmului documentar va fi urmat de un program muzical prezentat de corul Vox Cordis din Mărtiniș, care va prezenta lucrări de Johannes Honterus și psalmi de Gryllus Dániel – Gryllus Vilmos – Sumonyi Zoltán.

Vă așteptăm cu drag la acest eveniment!